Paris
London
New York
Monday, 17 February, 2020
Last Update 13:26
14:11    |    13/02/2020

Comisia Europeană atrage atenţia asupra coronavirusului dar îşi menţine previziunile de creştere

Comisia Europeană a anunţat joi că îşi menţine nemodificate previziunile privind creşterea produsului intern brut (PIB) în zona euro şi Uniunea Europeană, chiar dacă a tras un semnal de alarmă faţă de incertitudinile legate de Brexit, tensiunile comerciale şi epidemia de Covid-19, care ar putea afecta activitatea economică, transmite AFP.

Conform previziunilor economice de iarnă, publicate joi, creşterea produsului intern brut (PIB) al zonei euro va rămâne stabilă la 1,2% în 2020 şi în 2021. Pentru UE, în ansamblu, se estimează o uşoară încetinire a creşterii la 1,4% în 2020 şi 2021, în scădere faţă de 1,5% în 2019.

"În pofida unui mediu plin de provocări, economia europeană rămâne pe o traiectorie constantă, cu o creştere constantă a numărului locurilor de muncă şi a salariilor. Dar ar trebui să fim atenţi la riscurile potenţiale care se profilează la orizont: un peisaj geopolitic mai volatil, cuplat cu incertitudini comerciale. Prin urmare, statele membre ar trebui să utilizeze acest respiro pentru a continua reformele structurale menite să stimuleze creşterea economică şi productivitatea. În plus, ţările cu o datorie publică mare ar trebui să îşi crească nivelul de protecţie prin aplicarea unor politici fiscale prudente", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.

La rândul său, comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a arătat că perspectiva economiei europene pentru următorii doi ani indică o creştere moderată, dar stabilă.

"Perspectiva economiei europene pentru următorii doi ani este o creştere moderată, dar stabilă. Ea va extinde cea mai lungă perioadă de expansiune economică de la lansarea monedei euro în 1999, ceea ce înseamnă veşti bune în materie de locuri de muncă. Însă ne confruntăm în continuare cu incertitudini în materie de politici, ceea ce aruncă o umbră asupra procesului de producţie. În ceea ce priveşte noul coronavirus, este prea devreme pentru a evalua amploarea impactului său economic negativ", a declarat Paolo Gentiloni.

În ceea ce priveşte inflaţia (indicele armonizat al preţurilor de consum) în zona euro, previziunile indică o cifră de 1,3% în 2020 şi 1,4% în 2021, ceea ce reprezintă o creştere cu 0,1 puncte procentuale pentru cei doi ani faţă de previziunile economice din toamna anului 2019. Această evoluţie reflectă unele semne încurajatoare ale faptului că salariile mai mari s-ar putea reflecta în preţurile produselor de bază şi precum şi în estimări uşor mai mari în ceea ce priveşte preţul petrolului.

În cazul UE, previziunile privind inflaţia în 2020 au crescut, de asemenea, cu 0,1 puncte procentuale, ajungând la 1,5%. Previziunea pentru 2021 rămâne neschimbată la 1,6%.

Comisia Europeană subliniază că, deşi unele riscuri de evoluţie negativă s-au estompat, au apărut altele noi. În ansamblu, bilanţul riscurilor continuă să fie orientat în sens descendent. "Faza Unu" a acordului comercial dintre SUA şi China a contribuit, într-o oarecare măsură, la reducerea riscurilor de evoluţie negativă, însă gradul ridicat de incertitudine cu privire la politica comercială a SUA rămâne o barieră în calea unei redresări mai ample a optimismului economic. Tulburările sociale din America Latină riscă să deraieze redresarea economică a regiunii. Tensiunile geopolitice accentuate din Orientul Mijlociu au sporit riscul de conflict în regiune.

De asemenea, deşi există în prezent claritate în ceea ce priveşte relaţiile comerciale dintre UE şi Regatul Unit în cursul perioadei de tranziţie, persistă o incertitudine considerabilă cu privire la viitorul noului parteneriat cu Regatul Unit. Epidemia cu coronavirusul "2019-nCoV", care are implicaţii pentru sănătatea publică, pentru activitatea economică şi pentru comerţ, în special în China, este un nou risc de evoluţie descendentă. Ipoteza de bază este că epidemia va atinge culmea ei în primul trimestru, cu efecte de propagare la nivel mondial relativ limitate. Totuşi, cu cât durează mai mult, cu atât este mai mare posibilitatea unor efecte de domino asupra optimismului economic şi a condiţiilor de finanţare globală.

În ceea ce priveşte tendinţele pozitive, este posibil ca economia europeană să beneficieze de pe urma unor politici fiscale mai expansioniste şi mai favorabile creşterii economice şi să se bucure de efecte pozitive determinate de condiţiile mai uşoare de finanţare din unele state membre din zona euro.

Comisia Europeană publică în fiecare an două seturi de previziuni detaliate (în primăvară şi în toamnă) şi două seturi de previziuni intermediare (în iarnă şi în vară). Previziunile intermediare cuprind valorile anuale şi trimestriale ale PIB-ului şi ale inflaţiei tuturor statelor membre pentru anul în curs şi pentru anul următor, precum şi date agregate pentru UE şi zona euro.

Următoarele previziuni economice ale Comisiei Europene vor fi cele din primăvara anului 2020, care sunt programate a fi publicate în 7 mai 2020.AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready